Uniunea Europeana dupa epidemia de Covid-19

Pandemia de Covid‑19 joacă rol de accelerator al istoriei. Aceasta s‑a suprapus curentului neoprotecţionist care deja începuse să se manifeste în națiuni‑lider ale lumii occidentale, îndeosebi în Statele Unite ale Americii și în Franța. Criza socială care afectează puternic clasele mijlocii din țările occidentale și care și‑a găsit cea mai vizibilă manifestare în Mișcarea Vestelor Galbene din Franța nu are altă soluție decât regândirea modelelor economice la nivel național prin creșterea în PIB a sectoarelor productive. Expansiunea pe marile piețe emergente va continua, însă lanțurile de aprovizionare vor fi mult mai echilibrate în condițiile în care pentru a fabrica un iPhone este nevoie de 200 de furnizori din 43 de țări de pe cinci continente. Statele occidentale și marile companii vor căuta să își securizeze cel puțin parțial activitățile productive și aprovizionarea pentru a evita sincopele de amploarea celor din prezent. Acest lucru va însemna, având în vedere și așteptările populațiilor, că prioritățile, pe termen scurt și mediu, în materie de investiții vor fi în interior și mai puțin în exterior. Astfel, orice sursă de finanțare va fi privită cu interes sporit, inclusiv programarea financiară a Uniunii Europene, unde statele net contributoare din Nord au susținut principiul „rambursării juste“. Într‑un mod la fel de hotărât cum a făcut‑o Margaret Thatcher în prima jumătate a deceniului 1980 şi care şi‑a găsit expresia în solicitarea pe care Doamna de fier a formulat‑o încă de la summitul european de la Dublin din 1979: „I want my money back!“ Acest lucru s‑a văzut foarte bine încă de la Consiliul European extraordinar din 20–21 februarie 2020, când crizele sanitară și economică nu erau anticipate la adevăratele lor dimensiuni.

Sunt conștient că scrierea unei cărți în vâltoarea fenomenului, fără „a da timp timpului“, cum spunea Cervantes, și a lăsa astfel dinamica evenimentelor să se consume, comportă riscul de a comite erori de prospectivă. Mi le asum, având conștiința datoriei de a contribui la dezbaterea sănătoasă pe teme europene din România.

ŞTEFAN POPESCU este doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane al Universităţii Paris 1 – Sorbona (Summa cum laude). A fost Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe al României.