Vaccinul. Din culisele luptei pentru suprimarea pandemiei de COVID-19

în stoc
SKU
a242807
65.00 LEI
Pe scurt

La jumătatea lui ianuarie 2020, Uğur Șahin i-a spus lui Özlem Türeci că un vaccin împotriva COVID-19 putea fi elaborat și injectat în siguranță în brațele a milioane de oameni până la finalul anului. Încrederea lui se baza pe aproape 30 de ani de cercetări. În perioada în care munciseră pentru a revoluționa modul de tratare a tumorilor canceroase, cei doi exploraseră o moleculă volatilă și adesea trecută cu vederea denumită ARN mesager. Erau convinși că putea fi manipulată pentru a redirecționa forțele sistemului imunitar împotriva unui număr foarte mare de boli.

Această carte aruncă lumină asupra uneia dintre cele mai importante descoperiri medicale din epoca noastră și detaliază cum au putut cei doi medici să pregătească 20 de candidați la vaccin în decurs de câteva săptămâni, să-i convingă pe cei din Big Pharma să le susțină proiectul, să se strecoare printre interferențele politice ale administrației Trump și ale Uniunii Europene și să livreze într-un timp record peste trei miliarde de doze de vaccin Pfizer/BioNTech țărilor din toată lumea.

Cu contribuții din partea doctorilor Șahin și Türeci și cu interviuri cu peste 60 de oameni de știință, politicieni, oficiali din domeniul sănătății publice și angajați BioNTech, cartea relatează evenimente esențiale din timpul extraordinarului an 2020, explorând și contextul științific, economic și personal al fiecărei inovații medicale. Concepută pentru a fi complet accesibilă cititorului obișnuit, dar și suficient de bogată în detalii fascinante pentru microbiologi cu experiență, Vaccinul explică știința din spatele descoperirii într-un moment în care încrederea publică în siguranța și eficacitatea vaccinului este esențială pentru a opri pandemia.

Tocmai am terminat de citit cartea lui Joe Miller despre elaborararea vaccinului BioNTech. Uğur Șahin înțelesese deja dimensiunea pandemiei pe 24 ianuarie 2020.
Eu n-am fost atât de rapidă. — Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, pentru Süddeutsche Zeitung

Özlem Türeci și Uğur Șahin devin rapid cel mai admirat cuplu soț-soție din domeniul științei de la descoperirea radioactivității de către Marie și Pierre Curie. — The Times

Povestea efortului celor doi de a folosi o metodă științifică nouă pentru a învinge această boală, cancerul și altele ar fi suficientă pentru a-i face eroii timpului nostru. — Bloomberg

O fascinantă trecere în revistă a realizărilor remarcabile ale medicilor Türeci și Șahin, un cuplu a cărui muncă deschizătoare de drumuri în domeniul ARN mesager a dus la realizarea rapidă a vaccinului anti-COVID-19. — Publishers Weekly

Mai multe informații
EdituraPublica
ISBN 978-606-722-517-4
Traducător Ianina Marinescu, Smaranda Nistor, Andreea Calin
Număr de pagini 392
Formatul cărţii 14.5 x 20.5 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsVaccinul. Din culisele luptei pentru suprimarea pandemiei de COVID-19
Rating-ul tău