Vertijuri, goluri de memorie. Acolo este ţara mea

în stoc
SKU
a272773
Preț special 33.72 LEI Preț standard 44.95 LEI
Pe scurt

Virgil Lepară, orfan și fără prea multe perspective în timpul regimului comunist, își găsește locul și, într-un fel, o familie în structurile Securității. Avansează rapid pe treptele ierarhice și ajunge colonel într-un departament de elită care se ocupă cu suprimarea fizică a persoanelor indezirabile pentru Ceaușescu. Doar că, imediat după revoluție, printr-un concurs de împrejurări, devine singurul deconspirat și este judecat și condamnat la închisoare pentru crimele lui. Iese din închisoare după douăzeci de ani, timp în care și-a pierdut nevasta și toată averea, dar află cu surprindere că un binefăcător din cadrul serviciilor a avut grijă să îi asigure tot ce are nevoie într-un azil de lux din capitală. Astfel, proaspăt pensionar special, nu are altceva de făcut decât să își trăiască libertatea nou-dobândită și confortabilă. Totuși, beneficiile vin cu un cost, astfel că, într-o Românie modernă și europeană, depinde în continuare de toanele și mașinațiunile agenților din servicii. Totodată, relațiile nou-închegate, cu oameni aparent simpli, îl pun în situația de a-și rememora vechea viață, iar cea mai odioasă crimă a lui pare să îl ajungă din urmă și să îi pună în pericol existența. Un roman în care Radu Aldulescu scoate la lumină părțile cele mai sumbre ale trecutului nostru comunist, dar și legăturile încă prezente și incredibilele compromisuri sociopolitice cunoscute sau ascunse.

Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Fiction LTD
ISBN 9789734699520
Număr de pagini 360
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsVertijuri, goluri de memorie. Acolo este ţara mea
Rating-ul tău

Virgil Lepară, orfan și fără prea multe perspective în timpul regimului comunist, își găsește locul și, într-un fel, o familie în structurile Securității. Avansează rapid pe treptele ierarhice și ajunge colonel într-un departament de elită care se ocupă cu suprimarea fizică a persoanelor indezirabile pentru Ceaușescu. Doar că, imediat după revoluție, printr-un concurs de împrejurări, devine singurul deconspirat și este judecat și condamnat la închisoare pentru crimele lui. Iese din închisoare după douăzeci de ani, timp în care și-a pierdut nevasta și toată averea, dar află cu surprindere că un binefăcător din cadrul serviciilor a avut grijă să îi asigure tot ce are nevoie într-un azil de lux din capitală. Astfel, proaspăt pensionar special, nu are altceva de făcut decât să își trăiască libertatea nou-dobândită și confortabilă. Totuși, beneficiile vin cu un cost, astfel că, într-o Românie modernă și europeană, depinde în continuare de toanele și mașinațiunile agenților din servicii. Totodată, relațiile nou-închegate, cu oameni aparent simpli, îl pun în situația de a-și rememora vechea viață, iar cea mai odioasă crimă a lui pare să îl ajungă din urmă și să îi pună în pericol existența. Un roman în care Radu Aldulescu scoate la lumină părțile cele mai sumbre ale trecutului nostru comunist, dar și legăturile încă prezente și incredibilele compromisuri sociopolitice cunoscute sau ascunse.

Radu ALDULESCU s-a născut în București, pe 29 iunie 1954. Între anii 1973 și 1990, a lucrat pe șantiere și în fabrici din România socialistă. Concomitent, a scris două romane: Sonata pentru acordeon (1993), roman distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, și Amantul Colivăresei (1995), distins cu Premiul Editorilor particulari din România și tradus în limba franceză la Éditions des Syrtes. A mai publicat: Îngerul încălecat (1996), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997), Proorocii Ierusalimului (2004; distins cu Premiul Radio România Cultural, tradus în limba maghiară la Napkút Kiadó), Mirii nemuririi (2006; distins cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române), Ana Maria și îngerii (2010; nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor), Cronicile genocidului (2012; distins cu Premiul Augustin Frățilă și Premiul pentru cel mai bun roman al anului 2012 la Colocviul Romanului de la Alba Iulia, tradus în limba maghiară la Napkút Kiadó, 2016), Istoria Regelui Gogoșar (2015; distins cu Premiul revistei Familia), Rezidenți în Casa Visurilor (2018) și Drumu-i lung, căldura mare (2021, nominalizat la Premiile Leibniz), majoritatea având parte de mai multe reeditări. A fost coscenarist, pe baza romanului Amantul Colivăresei, al filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția, 1998, și premiul UCIN, și al filmului Heidi (2019), regizat de Cătălin Mitulescu, film cu zece nominalizări la Premiile Gopo 2020. A mai scris piesele de teatru Fericirea în 5 pașiArgentina în Casa Visurilor și Inima Reginei Maria.