Viata in doi, cand suntem trei

în stoc
SKU
a268447
39.00 LEI
Pe scurt

Aveti copii si e minunat! Dar nu uitati ca aveti si o casnicie… Un copil e o experienta care-ti aduce mare bucurie, dar pana si cele mai trainice relatii sunt puse la incercare – pana cand voi doi va obisnuiti cu faptul ca ati devenit trei (sau patru… sau mai multi) si invatati sa convietuiti in mod fericit.

Iata cei sase pasi pe care voi, cei doi parteneri de cuplu, ii puteti face pentru a va regasi fericirea conjugala:

• Savurati prietenia dintre voi – sunteti in aceeasi oala.

• Bucurati-va de toate momentele petrecute impreuna cu copilul.

• Aplanati-va conflictele si depasiti blocajele (vorba dulce si negocierea va vor duce departe).

• Condimentati-va din plin viata sexuala si reaprindeti focul pasiunii.

• Admiteti cat e de importanta pentru copil afectiunea tatalui.

• Creati o mostenire spirituala si emotionala de valoare – nu costa mult, dar e nepretuita.

Mai multe informații
EdituraPagina de Psihologie
Ediția cărții a II-a
ISBN 9786069468050
Traducător Dana-Ioana Chirita
Număr de pagini 288
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2017
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsViata in doi, cand suntem trei
Rating-ul tău

Aveți copii și e minunat! Dar nu uitați că aveți și o căsnicie…

 
Un copil e o experiență care-ți aduce mare bucurie, dar până și cele mai trainice relații sunt puse la încercare – până când voi doi vă obișnuiți cu faptul că ați devenit trei (sau patru… sau mai mulți) și învățați să conviețuiți în mod fericit.
 
Iată cei șase pași pe care voi, cei doi parteneri de cuplu, îi puteți face pentru a vă regăsi fericirea conjugală:
 
• Savurați prietenia dintre voi – sunteți în aceeași oală.
• Bucurați-vă de toate momentele petrecute împreună cu copilul.
• Aplanați-vă conflictele și depășiți blocajele (vorba dulce și negocierea vă vor duce departe).
• Condimentați-vă din plin viața sexuală și reaprindeți focul pasiunii.
• Admiteți cât e de importantă pentru copil afecțiunea tatălui.
• Creați o moștenire spirituală și emoțională de valoare – nu costă mult, dar e neprețuită.
 
Odată deprinse abilitățile prin care puteți face față vieții de cuplu cu copii, veți înfrunta dificultățile ca doi aliați, evitând capcanele parentingului. Și fiindcă practica e necesară pentru orice reușită, aveți șansa de a încerca numeroasele exerciții și chestionare incluse în carte.
 
În fața ochilor, vi se deschide calea de parcurs de la „dezastru“ la „maestru“ în relația de cuplu.
 
„Probabil, cea mai valoroasă carte despre realitatea cuplurilor care au copii.“ — Gáspár György, autor al cărții Revoluția iubirii
 
„Suntem multe femei în redacția A List Magazine și o temă dezbătută adeseori este cea legată de cum se schimbă (sau cum ne-ar putea schimba copiii) viața de cuplu. Unele dintre noi au noroc de bunici care le lasă libertatea cuplului dinaintea venirii copiilor, altele caută disperate bone, altele nu fac copii de frică să nu le fure libertatea timpului în doi, iar altele se dedică integral copiilor și uită de iubiți – sau uită de copii, de frică să nu-și piardă bărbații. Așadar, Viața în doi, când suntem trei a venit ca un mare ajutor pentru noi toate și credem că va avea același impact benefic asupra fiecărei cititoare. Vă recomandăm să o citiți cu încredere!“ — Andreea Esca, publisher A List Magazine
 
„O carte despre cum să păstrăm mereu în fundal, neclintite și puternice, dragostea, aprecierea și recunoștința pentru ce avem, chiar dacă, în mod natural, viața de familie și creșterea copiilor înseamnă și provocare și destabilizare. Un colac de salvare pentru mami și tati, astfel încât să regăsească magia intimității de la început.“ — Oana Moraru, consultant național pe politici educaționale, manager Școala Helikon
 
„O carte pentru un viitor cu părinți și copii fericiți. O colecție de exerciții care te ajută să te cunoști mai bine și să înțelegi cum poți vedea «lumina de la capătul tunelului».“ — Dana Nălbaru și Dragoș Bucur
 
„În prima lună a fost simplu. Stăteam muți de admirație și nedormiți de grijă, în fața puiului de om alături de care ne începuserăm noua viață. În timp, ne-a făcut să trecem prin sentimente atât de puternice, încât sigur am uitat de noi. Fericire, surpriză, bucurie, frică, furie, emoție, înstrăinare, regăsire… pe toate le-am încercat. Primul an a fost un test neîntrerupt, iar dacă azi suntem patru – fiindcă, între timp, a mai apărut o minune de copil – e și pentru că ne-am dorit atât de mult să trecem acel test. Viața în doi, când suntem trei a soților Gottman poate fi un răspuns la sutele de întrebări pe care ți le pui la începutul vieții de părinte.“ — Paula Herlo și Cristian Leonte
 
„John Gottman ar putea fi cel mai calculat romantic din lume. Iubirea e o formă de energie – insistă el – și, exprimând dinamica relațiilor interumane în termeni matematici, el speră să salveze cât mai multe cupluri.“ — „The Einstein of Love“, Psychology Today
 
„John Gottman a făcut vâlvă, arătând că o relație fericită are nevoie de 5 interacțiuni pozitive pentru fiecare interacțiune negativă.“ — „Our Love Affair With Predicting Divorce“, The New York Times
 
„De-a lungul deceniilor, John a făcut cercetări longitudinale pe mai mult de 3.000 de cupluri, descoperind tiparele certurilor și comportamentele subtile care pot prevesti dacă un cuplu va rămâne peste ani fericit sau dacă va ajunge nefericit ori divorțat.“ — „Love in the Age of Big Data“, The Huffington Post
 
Dr. John Gottman este unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți activi în lume în ultimul sfert de secol. A devenit cunoscut pentru cercetările sale privind în special stabilitatea conjugală și predicțiile despre divorț, relația părinte-copil și dezvoltarea emoțională. Vreme de peste 40 de ani, a condus o activitate de observare științifică directă (pe eșantioane însumând mii de cupluri, analizate în studii longitudinale). Descoperirile sale au apărut în renumite publicații de specialitate.
 
Este profesor emerit de psihologie, primind titulatura Catedrei James Mifflin din cadrul University of Washington, instituție în incinta căreia a fondat „The Love Lab“ (unde s-au desfășurat multe dintre cercetările sale). E membru al American Psychological Association și este cofondator și director la The Gottman Institute și la Relationship Research Institute din Seattle.
 
Pentru contribuția sa la dezvoltarea teoriilor de cuplu și parenting, a fost distins cu premii de către importante instituții americane: National Institute of Mental Health, American Association for Marriage and Family Therapy, American Family Therapy Academy, American Psychological Association (Division of Family Psychology) și National Council of Family Relations.
 
John Gottman a scris, în calitate de autor și coautor, peste 200 de articole academice și 40 de cărți. Discursurile rostite de el în conferințe și seminare sunt citate frecvent de mass-media americană și internațională. A fost invitat să vorbească în emisiuni precum: Good Morning America, Today, CBS Morning News și Oprah. Și a publicat articole în The New York Times, Ladies Home Journal, Redbook, Glamour, Woman’s Day, People, Self, Reader’s Digest și Psychology Today.
 
Dr. Julie Schwartz Gottman e psiholog clinician, fiind specializată mai ales în probleme de parenting, consiliere maritală, hărțuire sexuală și violență domestică. Lucrează într-un cabinet de practică privată din Seattle, ocupându-se de terapia cuplurilor afectate de traume, distres, abuz de substanțe nocive și boli incurabile. Este cofondator și director la The Gottman Institute și la Relationship Research Institute.
 
A înființat Marriage Clinic în cadrul The Gottman Institute și activează acolo ca director medical. De asemenea, e fondator și director medical al programului „Cupluri iubitoare, copii iubitori“, adresat cuplurilor care se confruntă cu un stres ieșit din comun. A participat la elaborarea unor foarte apreciate seminare, precum „Arta și știința iubirii“ și „Aducând bebelușul acasă“. A contribuit la crearea programului de instruire clinică pentru Terapia de Cuplu Gottman.
 
Julie Schwartz Gottman a scris, în calitate de autor sau coautor, 5 cărți.