După Bucuria de a nu fi perfectă, cartea de memorii apărută în 2016, Riri Sylvia Manor debutează, iată, la peste 85 de ani, ca romancieră și, împletind cu mult har firele timpului, ficțiunii și confesiunii, scrie o poveste cuceritoare despre Goya, punând într-o lumină aparte, originală, viața și arta acestui pictor de geniu.
— Știi ceva despre boala mea? țipă deodată Goya la mine, de parcă îmi ghicise gândurile. Dacă nu știi, dispari de-aici! Ia‑o din loc!... Vreau să fiu vindecat! Vin‑de‑cat! Să aud! Să merg! Să mă reîntorc la viața mea și la atelierul meu din Madrid! Iartă‑mă, a adăugat strigând în continuare la mine, îmi pierd mințile! Întâi am fost orb, acum văd, dar sunt surd!…
M‑am apropiat să‑i șterg broboanele de sudoare de pe frunte, de fapt să‑i mângâi fruntea, să i‑o simt sub degete, să-l îmbrăţişez, să-l ating, să-i arăt că sunt cu el, nu doar lângă el. Să mă vadă, să îmi simtă parfumul, să mă ghicească, să îşi dea seama că nu sunt numai doctor, ci și femeie. Din cauza bolii, cuvintele mele nu îi ajungeau la urechi. Dar mă putea privi. Și toată viața mea era acolo, lângă el. Îi cerșeam privirea.
Fotografia de pe copertă: autoarea la 18 ani; din arhiva personală
RIRI SYLVIA MANOR (n. Aberfeld în 1935, la București) este fiica unui om de afaceri bucureștean și a unei mame casnice, originară din Craiova. A scris poezii de la nouă ani și a fost foarte activă în domeniul artistic în timpul școlii. Ca să evite proletcultismul din facultățile umaniste ale vremii, se înscrie în 1953 într-o facultate științifică, cea de medicină. În 1957 se căsătorește cu inginerul Mateo (Titel) Sussman. În 1959 termină facultatea, iar în 1960 emigrează în Israel. Acolo familia își schimbă numele din Sussman în Manor. Se specializează în oftalmologie la Spitalul Beilinson, Universitatea de Medicină din Tel Aviv, și în neuro-oftalmologie la Universitatea California din San Francisco. Publică în literatura medicală anglo-saxonă peste 60 de articole și scrie capitole din cărți de specialitate; înființează prima unitate de neuro-oftalmologie din Israel; devine profesor la Universitatea din Tel Aviv și membră a numeroase societăți științifice internaționale. La 20 de ani după stabilirea în Israel, reîncepe să scrie poezie, de data asta în limba ebraică. Între 1990 și 2000 revine adesea în România, unde, în colaborare cu Spitalul Clinic de Ochi din București și ministerele sănătății din România și Israel, desfășoară numeroase activități de ajutorare în domeniul medical. Din 2000 reîncepe, după 40 de ani de întrerupere, să scrie poezie în limba română. În 2002 înființează Societatea de Scriitori Israel–România. Cu ocazia primelor festivaluri „Zile și nopți de literatură“ de la Neptun, colaborează cu uniunile scriitorilor din ambele țări; astfel vine pentru prima oară în România Amos Oz, împreună cu alți 13 scriitori israelieni importanți; de asemenea, în 2012 redactează un număr al revistei israeliene Moznaim dedicat literaturii române actuale, pentru care i se decernează Premiul Alexandru Safran. În Israel publică două cărți de poezie și primeşte Premiul Ofer Lieder, iar în România publică patru volume: Privind (2000), Save as… (2007), Pestriț (2010), Încă (2015), și i se decernează Premiul Lucian Blaga. În Israel îi apare o carte care se traduce în limba arabă (1996), iar în Franța – volumul Bariolée, tradus de Irina Mavrodin (2011). Împreună cu Ioana Ieronim, traduce în română cartea de poeme Șeherezada, a poetei israeliane Agy Mishol (2009). În 2015 i se decernează de către statul Israel Premiul Opera Omnia pentru activitatea științifică.
Validate your login