Viața mea în roșu și alb

în stoc
SKU
a236699
39.00 LEI
Pe scurt

Arsène Wenger, unul dintre cei mai cunoscuți și mai inovatori antrenori de fotbal, își spune în sfârșit propria poveste. Mărturisirile despre copilărie, pasiunea pentru fotbal și primele experiențe de jucător, apoi antrenor, se îmbină cu lecții memorabile de leadership, dezvoltare personală și, mai ales, management sportiv, ale celui care, vreme de 22 de ani, a condus clubul Arsenal pe culmile gloriei.

Supra-numit „Profesorul”, Wenger a câștigat nenumărate campionate, ridicând mereu ștacheta performanței, până când a reușit imposibilul cu Arsenal: să câștige un sezon din Premier League fără meci pierdut.

O lectură obligatorie pentru fanii Clubului Arsenal, pasionații de fotbal, dar și pentru antrenori, sportivi, manageri, pentru toți cei care, prin muncă și pasiune, vor să obțină succes în carieră și viață. Wenger reflectează nuanțat și profund asupra jocului și principiilor care stau la baza motivației, a stării de spirit sau a condiției fizice. Viziunea sa asupra atacului a devenit celebră, precum și convingerea că jocul de fotbal trebuie să fie captivant pentru public.

Mai multe informații
EdituraPilot Books
ISBN 9786069502143
Traducător Iulia Dromereschi
Număr de pagini 184
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsViața mea în roșu și alb
Rating-ul tău

Arsène Wenger, unul dintre cei mai cunoscuți și mai inovatori antrenori de fotbal, își spune în sfârșit propria poveste. Mărturisirile despre copilărie, pasiunea pentru fotbal și primele experiențe de jucător, apoi antrenor, se îmbină cu lecții memorabile de leadership, dezvoltare personală și, mai ales, management sportiv, ale celui care, vreme de 22 de ani, a condus clubul Arsenal pe culmile gloriei.

Supra-numit „Profesorul”, Wenger a câștigat nenumărate campionate, ridicând mereu ștacheta performanței, până când a reușit imposibilul cu Arsenal: să câștige un sezon din Premier League fără meci pierdut.

O lectură obligatorie pentru fanii Clubului Arsenal, pasionații de fotbal, dar și pentru antrenori, sportivi, manageri, pentru toți cei care, prin muncă și pasiune, vor să obțină succes în carieră și viață. Wenger reflectează nuanțat și profund asupra jocului și principiilor care stau la baza motivației, a stării de spirit sau a condiției fizice. Viziunea sa asupra atacului a devenit celebră, precum și convingerea că jocul de fotbal trebuie să fie captivant pentru public.

Wenger te face să înțelegi că luptele unui manager de fotbal se dau în echipă, dar înfrângerile se digeră în singurătate. Și că perioada Arsenal, una plină de glorie, a fost rezultatul unei serii de decizii aparent minore care au driblat virajele unui labirint complicat a cărui intrare s-a făcut prin ușa unui bistrou dintr-un sat alsacian. Mircea Meșter, cronicar sportiv

O lectură pasionantă pentru cei care vor să înțeleagă o existență dedicată excelenței. Cartea de față este o biblie a managementului, a gestionării oamenilor și chiar a multiculturalismului. L’Express

Născut în Strasbourg, Arsène Wenger și-a petrecut copilăria în Duttlenheim, jucând pasionat fotbal alături de fratele lui în echipa locală înființată de tatăl său. După o carieră modestă de jucător, obține o diplomă de manager, antrenând pe rând echipele din Nancy, apoi Monaco – cu care a și reușit prima sa mare victorie, Cupa Franței. În 1995 preia echipa japoneză Nagoya Campus Eight și reușește să câștige cu ea, în doar un an de zile, Cupa Împăratului și Supercupa Japoniei. În 1996 devine managerul clubului Arsenal, moment din care cariera lui se va identifica timp de 22 de ani cu marile victorii ale „Tunarilor”. În prezent, Wenger este șef al departamentului de Dezvoltare tehnică din cadrul FIFA.