Zăpezile de pe Kilimanjaro și alte povestiri

 

„La vreo treiscinci de metri, intre ierburi, marele leu zacea lipit de pamint. Isi tinea urechile ciulite, statea nemiscat si numai coada lunga, terminata-ntr-un smoc de par negru, zvicnea usor in sus si-n jos. Se pusese la pinda de cum ajunsese la adapost, dar rana din stomac ii facea greata, iar cea din plamini ii slabea puterile si cu fiecare respiratie gura i se umplea de o spuma rosie. Avea coastele umede si fierbinti, mustele se ingramadisera in micile deschizaturi pe care gloantele le facusera in pielea sa cafenie, privea drept inainte cu ochii mari si galbeni ingustati de furie, clipind doar cind durerea respiratiei il sageta si rascolind cu ghearele pamintul infierbintat si moale. Tot ce era el, durerea, slabiciunea, ura si toata forta care-i mai ramasese erau adunate intr-o totala concentrare asupra atacului. Ii auzea pe oameni vorbind si ii astepta, adunindu-se, pregatindu-se sa sara de indata ce aveau sa apara dintre ierburi. Auzind glasurile care se apropiau, coada i se ridica si intepeni, si apoi, cind ei intrara intre ierburi, scoase un miriit icnit si sari.” (Ernest Hemingway)

 

Ernest Miller Hemingway (1899-1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s-au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii. Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s-a căsătorit de patru ori, a fost vînător şi pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer de ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i-a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi, ce va fi cunoscut ulterior sub numele de Generaţia pierdută. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără poetul Ezra Pound şi prozatorul Francis Scott Fitzgerald. În aceeaşi perioadă (1926) apare şi primul roman de succes al lui Hemingway, The Sun Also Rises (tradus în română cu titlul Fiesta), o carte cu tentă autobiografică ce descrie, printre altele, viaţa comunităţii americane din Europa. În timpul Războiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stînga, Hemingway rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocităţile comise de ambele tabere implicate în război. Viaţa agitată a marelui prozator a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru multe dintre cărţile sale. Printre ele se numără şi romanele care l-au făcut cunoscut lumii întregi, precum For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940; Polirom, 2008, 2014), dar şi numeroasele povestiri şi nuvele publicate de-a lungul vieţii. Hemingway atinge culmea gloriei literare după apariţia, în 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Bătrînul şi marea; Polirom, 2007, 2014). Din proza lui Hemingway au mai apărut în traducere, unele în mai multe ediţii, Adio, arme, Grădina Raiului, A avea şi a nu avea, Dealurile verzi ale Africii, Moarte după-amiaza, Puhoaiele primăverii, Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri şi Insulele lui Thomas Hudson.