Zorii creștinismului. Oamenii și zeii în vremea magiei și miracolelor
Din Antichitatea greco-romană au ajuns până la noi mai cu seamă mărturiile oamenilor politici, generalilor sau oratorilor – elitele acelor vremuri. O perspectivă inevitabil subiectivă, limitată și părtinitoare. Istoria primelor generații creștine a fost însă făcută într-o măsură însemnată de oamenii simpli și lipsiți de învățătură. Dincolo de actele oficiale, de scrisorile înalților funcționari ai imperiului, de istoriile scrise de cărturari, povestea creștinismului primar se țese și din aceste glasuri, care ne deschid ferestre spre realitatea cotidiană cea mai concretă. Zorii creștinismului valorifică tocmai aceste surse și ne proiectează în viața de zi cu zi a oamenilor de rând. În lupta cu greutățile zilnice, căutând înfrigurați orice ajutor, ei își pun credința în forțele supranaturalului, în ajutorul divin sau în minuni, și, dintre zeii și religiile aflați în concurență în spațiul Mediteranei Răsăritene, îi vor alege pe aceia care le oferă cel mai mult. Clasicistul Robert Knapp reconstituie fascinanta istorie a nașterii și răspândirii creștinismului în primele două secole pornind de jos în sus, de la mărturiile celor care au așezat temelia noii religii.
„Primii creștini se asemănau cu lumea politeistă din jurul lor. Existau și unele diferențe foarte vizibile, de exemplu, opoziția puternică față de avort și față de abandonarea nou-născuților nedoriți. Dar normele lor cu privire la familie, onestitate și loialitate au rezonat cu cele din lumea politeistă (chiar dacă, în practică, acele norme erau încălcate de multe ori). Creștinii și politeiștii aveau în comun atitudinile de bază față de puterile supranaturale, cum ar fi importanța închinării, restricțiile alimentare și zilele sacre. Aveau în comun și limba, și cultura. Nu existau semne fizice care să-i deosebească pe creștini de vecinii lor. Nu aveau nici haine distinctive. În general, mâncau și ei ceea ce mâncau ceilalți, cu excepția alimentelor închinate idolilor. Nu erau plasați într-un spațiu geografic separat. Nu aveau locuri de întâlnire distincte din punct de vedere arhitectural. În multe cazuri ei erau, probabil, invizibili.“ — ROBERT KNAPP
| Editura | Humanitas |
|---|---|
| Colecție | Humanitas Istorie |
| Ediția cărții | I |
| ISBN | 978-973-50-8645-9 |
| Traducător | Sergiu‑Adrian Adam |
| Număr de pagini | 376 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | broșată |
| Data apariției | 2024 |
Din Antichitatea greco-romană au ajuns până la noi mai cu seamă mărturiile oamenilor politici, generalilor sau oratorilor – elitele acelor vremuri. O perspectivă inevitabil subiectivă, limitată și părtinitoare. Istoria primelor generații creștine a fost însă făcută într-o măsură însemnată de oamenii simpli și lipsiți de învățătură. Dincolo de actele oficiale, de scrisorile înalților funcționari ai imperiului, de istoriile scrise de cărturari, povestea creștinismului primar se țese și din aceste glasuri, care ne deschid ferestre spre realitatea cotidiană cea mai concretă. Zorii creștinismului valorifică tocmai aceste surse și ne proiectează în viața de zi cu zi a oamenilor de rând. În lupta cu greutățile zilnice, căutând înfrigurați orice ajutor, ei își pun credința în forțele supranaturalului, în ajutorul divin sau în minuni, și, dintre zeii și religiile aflați în concurență în spațiul Mediteranei Răsăritene, îi vor alege pe aceia care le oferă cel mai mult. Clasicistul Robert Knapp reconstituie fascinanta istorie a nașterii și răspândirii creștinismului în primele două secole pornind de jos în sus, de la mărturiile celor care au așezat temelia noii religii.
„Primii creștini se asemănau cu lumea politeistă din jurul lor. Existau și unele diferențe foarte vizibile, de exemplu, opoziția puternică față de avort și față de abandonarea nou-născuților nedoriți. Dar normele lor cu privire la familie, onestitate și loialitate au rezonat cu cele din lumea politeistă (chiar dacă, în practică, acele norme erau încălcate de multe ori). Creștinii și politeiștii aveau în comun atitudinile de bază față de puterile supranaturale, cum ar fi importanța închinării, restricțiile alimentare și zilele sacre. Aveau în comun și limba, și cultura. Nu existau semne fizice care să-i deosebească pe creștini de vecinii lor. Nu aveau nici haine distinctive. În general, mâncau și ei ceea ce mâncau ceilalți, cu excepția alimentelor închinate idolilor. Nu erau plasați într-un spațiu geografic separat. Nu aveau locuri de întâlnire distincte din punct de vedere arhitectural. În multe cazuri ei erau, probabil, invizibili.“ — ROBERT KNAPP
ROBERT KNAPP (1946–2023), istoric și clasicist de prestigiu, a predat timp de peste treizeci de ani istorie antică la Universitatea California, Berkeley. A publicat studii despre istoria Greciei antice și a Imperiului Roman, printre care: Aspects of the Roman Experience in Iberia, 206– 100 B.C. (1980), Finis Rei Publicae: Eyewitnesses to the End of the Roman Republic (1999), Roman Córdoba (2011), Invisible Romans (2011, în curs de apariție la Humanitas).
Validate your login